Termenul shinigami pare, la prima vedere, de origine japoneză. De fapt, el a fost importat în perioada Meiji din cultura europeană, unde îl găsim şi cu denumirea de grim reaper. Acesta este ori un ghid pentru sufletele morţilor spre tărâmul celălalt, ori el însuşi un spirit aducător de moarte. Are un aspect scheletic, este îmbrăcat într-o mantie neagră cu glugă, poate avea aripi şi o armă în formă de coasă.
Prima apariţie în Japonia a fost în piesa rakugo numită Shinigami, bazată pe opera Crispino e la Comare, a cărui libret este inspirat dintr-o poveste germană scrisă de Fraţii Grimm, intitulată The Godfather Death. Rakugo este o formă de divertisment în care un povestitor, care stă pe scaun şi ţine în mână un evantai, relatează o povestire comică. Povestirea conţine întotdeauna un dialog între două sau mai multe personaje, care sunt interpretate prin schimbarea intonaţiei.

Conceptul de shinigami a fost asociat cu orice zeitate a morţii, iar astăzi este folosit mult în anime. Termenul însă desemnează lucruri diferite de la un anime la altul: în Death Note, shinigami sunt fiinţe care trăiesc într-un spaţiu paralel şi au puterea a lua viaţa oamenilor, scriindu-le numele într-un caiet, în felul acesta extinzîndu-şi perioada de viaţă. Shinigami trebuie să respecte însă o serie de reguli, cea mai importantă regulă fiind aceea că nu pot să intervină pentru a salva viaţa unui om. Dacă face acest lucru, shinigami-ul respectiv va muri.

În Bleach ( ブリーチ ), shinigami provin din suflete umane cu puteri psihice deosebite şi trăiesc într-un univers paralel numit Soul Society. O parte din oamenii care au capacitatea de a vedea fantome, pot vedea şi shinigami, atunci când aceştia interacţionează cu lumea noastră. Shinigami au un rol mult mai complex în Bleach decât în alte scrieri. Principala îndatorire este aceea de a ghida sufletele celor care au murit ( pluses ) în Soul Society, printr-un ritual numit konsou. Un plus are ataşat de piept un lanţ (iinga no kusari ), care îl ţine legat de un loc sau de un lucru care i-a fost apropiat înainte de a muri, lanţ care se corodează în timp. Shinigami trebuie să îndeplinească konsou înainte ca lanţul să se rupă complet. Dacă ritualul n-a fost făcut şi lanţul s-a rupt, în locul unde este ataşat acesta, apare o gaură iar pluses înnebunesc, transformându-se în hollows. Hollows trăiesc în Hueco Mundo care este, ca şi Soul Society, o lume paralelă şi vin în lumea noastră pentru a se hrăni cu sufletele oamenilor, vii sau morţi. Shinigami au şi rolul de a apăra oamenii de hollows. Hollows sunt purificaţi cu zanpakutou, o armă pe care orice shinigami o primeşte după ce termină academia. Acesta arată în general ca o katana, dar are proprietatea de a purifica spiritele. Fiecare zanpakutou este unic pentru că este de fapt un spirit, care are aceeaşi personalitate cu a shinigami-ului care îl deţine şi care este legat de sufletul shinigami-lui.

Sado Yasutora (Chad) şi-a descoperit puteri spirituale din cauza prezenţei lânga Ichigo Kurosaki după ce acesta a devenit shinigami. Pe lângă lovitura cu pumnul, el şi-a dezvoltat abilitatea de a-şi crea o armură pe mâna dreaptă. La un moment dat, apare îmbrăcat cu un tricou negru, pe mâneca stângă având un trandafir, aluzie la numele bunicului, Oscar Joaquin de la Rosa.

Armura are culoare neagră cu dungi roşii, culorile uniformelor din armata mexicană. Chad provine din Mexic.

Tot în Mexic are loc şi acţiunea din El Cazador de la Bruja ( Eru Kazado - エル・カザド ). Călătoria iniţiatică a celor două fete, Nadie şi Ellis, spre locul mistic numit Winay Marka se desfăşoară prin frumoase peisaje mexicane cu deşert, cactuşi, ruine ale unor civilizaţii străvechi şi nelipsitele fast food-uri Tacos.

Ellis este rezultatul proiectului Leviathan, condus de Dr. Heinz Schneider, care a urmărit obţinerea unei fiinţe artificiale, care să aibă capacităţile unei vrăjitoare. Modul în care funcţionează puterile lui Ellis, se bazează pe o teorie apărută în 1867, a fizicianului James Clerk Maxwell, numită Demonul lui Maxwell. Acest experiment pune în discuţie posibilitatea violării celei de a doua legi a termodinamicii. Voi explica în continuare acest experiment şi modul în care acest lucru este prezentat în anime.

A doua lege a termodinamicii are mai multe formulări, date de diferiţi savanţi, care sunt echivalente: căldura nu poate trece spontan de la un material cu temperatură mai joasă la un material cu temperatură mai ridicată. O alta formulare, care ne ajută să înţelegem teoria Demonului lui Maxwell este următoarea: este imposibil ca două corpuri cu aceeaşi temperatură, aduse în contact şi aflate într-un sistem izolat, să evolueze spre o stare în care unul dintre corpuri să aibă o temperatură mai mare.

Maxwell şi-a imaginat două vase A şi B, închise, umplute cu un gaz, aflat la aceeaşi temperatură, care se pun unul lângă celălalt.

Un observator imaginar, “demonul", controlează o uşă care se află în peretele despărţitor al celor două vase. În momentul în care o moleculă din vasul A loveşte uşa, “demonul” o deschide şi molecula trece în vasul B. Viteza medie a moleculelor din vasul A, care este proporţională cu temperatura din vas scade, pentru că a pierdut o moleculă cu viteză mare. Viteza medie creşte în vasul B, care a primit molecula cu viteză mare şi odată cu aceasta şi temperatura în acest vas. Acest lucru duce la contrazicerea principiului al doilea al termodinamicii.

Evident această demonstraţie este pur teoretică şi a fost infirmată de-a lungul timpului de mai mulţi savanţi. Una din criticile aduse este faptul că “demonul” nu are cum să nu influenţeze sistemul. Închiderea şi deschiderea uşii se face prin lucru mecanic, deci consumând căldură, căldura care nu poate fi luată decât din sistem, de la corpul cu temperatură mai mare.

Ellis, ca vrăjitoare artificială, este capabilă să încălzească sau să răcească obiecte cu puterea minţii sau prin atingere.

Negi Springfield, personajul principal din Mahou Sensei Negima! ( 魔法先生ネギま！ ) este şi el vrăjitor. A fost inspirat după Harry Potter: este un tânăr vrăjitor din Ţara Galilor care poartă ochelari. Pînă şi vârsta, 9 şi trei sferturi, face referire la un element important din Harry Potter. Negi înseamnă în japoneză ceapă, iar numele face trimitere la ţara din care provine, pentru că simbolul naţional al Ţării Galilor este o specie de ceapă. Porecla pe care i-a dat-o Evangeline, Negi Bozu înseamnă deci “cap de ceapă", o aluzie subtilă şi la faptul că Evangeline fiind vampir, nu agreează ceapa ( conform folclorului japonez ). Mai există şi alte personaje care amintesc de personaje cunoscute. Stilul de luptă al lui Setsuna, Shinmei ryu, este identic cu cel al lui Motoko Aoyama din Love Hina. Recunoaştem tehnici ca: Zanganken, Zanku-sen si Hyakka Ryo-ran. Este cunoscut faptul că cele două serii sunt creaţia aceluiaşi mangaka: Ken Akamatsu. Un alt personaj, Kaede, aminteşte de Kenshin Himura prin expresiile folosite: se referă la ea însăşi cu termenul sessha, foloseşte sentinţa arhaică de gozaru şi termenul onorific dono.

Revenind la Evangeline A.K. McDowell, trebuie să amintim că ea s-a transformat în vampir când avea 10 ani, transformarea făcându-se, se pare, în timpul somnului. În timp, a învăţat şi a reuşit să devină shinso, un vampir care poate suporta lumina soarelui, un daywalker. Acest termen a fost folosit prima dată în comics-ul Blade.

Un dhampir este copilul unui vampir şi al unui om, de obicei tatăl este vampir. El are capacităţi speciale, moştenite din ambele părţi, de exemplu: posibilitatea de a vedea vampirii şi când aceştia sunt invizibili, imunitatea la usturoi şi puterea de a-şi stăpîni setea. Un dhampir este, de obicei şi daywalker. Ideea că un vampir este ucis de lumina soarelui a apărut în filmul Nosferatu a lui F.W. Murnau. În folclor nu se precizează că vampirii sunt arşi de lumina soarelui, totuşi, activitatea lor se desfăşoară noaptea şi poate că de aceea s-a subînţeles că lumina zilei le-ar dăuna.

Un daywalker este şi D, personajul principal din Vampire Hunter D. ( バンパイアハンター D ). Atunci când s-a tradus filmul, s-a creat un nou termen, acela de dunpeal. Aceasta vine dintr-o serie de transformări a cuvîntului dhampir, care tradus în japoneză ca danpiru, a fost readus în limba engleză sub forma de dunpeal.

Este interesant simbiotul din mâna stângă a lui D, Lefty. Nu se ştie exact ce este şi când au făcut simbioza. În cea de-a treia carte, există o fiinţă asemănătoare, un barbaroi, care-l serveşte pe Dracula. În ce-l priveşte pe Lefty, el îi este util lui D, în primul rând pe post de sfătuitor şi în al doilea rând prin puterile pe care le are.

Are puteri de regenerare transformând materia în energie, pe care i-o poate transmite lui D. De asemenea, are foarte bune capacităţi de tracker, putând obţine informaţii despre o persoană prin intermediul unui obiect care i-a aparţinut. Poate induce somn. Creează o tornadă, un fel de gaură neagră prin care înghite materie.

Un fenomen asemănător este gaura neagră ( kazaana ) din mâna dreaptă a lui Miroku din Inuyasha, cu care poate absorbi orice se află în apropiere: obiecte şi fiinţe deopotrivă.
Această capacitate a apărut în urma unui blestem pe care Naraku l-a aruncat asupra bunicului lui Miroku, blestem ereditar care nu va dispărea decât odată cu moartea lui Naraku. Persoana care deţine kazaana va fi la un moment dat înghiţită de aceasta. Aşa s-a întîmplat cu bunicul şi cu tatăl lui Miroku. Kazaana este o armă folosită împotriva youkai-lor, pentru protecţia oamenilor. Miroku îşi asumă un risc, deoarece cu cât o foloseşte mai des, se apropie de momentul inevitabilului. Naraku poate fi înghiţit şi el de acest vortex şi de aceea a găsit o soluţie care să prevină asta: ţine tot timpul cu el un stup de insecte otrăvitoare, saimyoushou, care dacă sunt înghiţite de kazaana, îl otrăvesc pe Miroku.

Câteva observaţii personale relativ la tipurile de ochi folosite de Rumiko Takahashi, creatoarea manga Inuyasha.

Ies în evidenţă ochii lui Rin, ochi de femeie adultă puşi pe chipul unui copil. Rin a trecut prin experienţe îngrozitoare: a fost martoră la moartea părinţilor, a fost bătută şi alungată de săteni şi apoi omorîtă de lupii youkai din tribul lui Kouga. Sunt întâmplări care au lăsat urme, de aceea Rin are o anume tristeţe în ochi şi atunci când este fericită, când stă în poiană şi cântă aşteptându-l pe Sesshoumaru. Ochii lui Kanna sunt ochi fără alb şi fără lumină. Privirea ei este lipsită de sentimente şi de umanitate, în contrast cu înfăţişarea de copil drăgălaş.

Kagome şi Kikyo, privite doar prin prisma desenului, au o singură diferenţă: ochii. În episodul 3, Down the Rabbit Hole and Back Again ( Honekui no Ido kara Tadaima! - 骨喰いの井戸からただいまっ！ ), în momentul în care Kagome se îmbracă cu haine de miko şi îşi schimbă pieptănătura, se vede cel mai clar acest lucru. Faţa, gura, nasul sunt identice, diferenţa o fac ochii: copilăroşi, veseli şi jucăuşi ai lui Kagome, trişti, mai maturi şi serioşi ai lui Kikyo.

Imi plac ochii rotunzi ai lui Sango atunci când este surprinsă de ceva. O impresie puternică lasă ochii goi ai lui Kohaku, atunci când este sub controlul lui Naraku, fără alb şi fără umanitate. Alţi ochi interesanţi sunt cei ai lui Myoga: mari, rotunzi, albi şi cu un punct mic negru. Cumva asemănători sunt şi ochii lui Totosai, dar aceştia sunt mult mai reliefaţi. Punctele mici şi negre dau privirii o impresie de ascuns care se potriveşte cu personajele: nu ştim niciodată ce gândesc Totosai şi Myoga.

Ochii lui Kagura sunt răutăcioşi, impresie adâncită şi din cauza culorii roşii. Kagura este îmbrăcată tradiţional, poartă un evantai şi se mişcă cu graţie. Numele ei înseamnă “muzica zeilor".

Kagura este un dans sacru care face parte din ceremoniile shinto, care au loc în timpul festivalurilor ( matsuri ) de celebrare a zeilor ( kami ). Shintoismul este mai mult un cult al strămoşilor şi al zeităţilor decât o religie, este forma de credinţă cea mai veche, de dinainte de sosirea budismului. Ea a rezistat vremii şi schimbărilor pentru că s-a dovedit permisivă la noile curente. Shintoismul nu are scrieri doctrinare şi nu are fondator. Toţi japonezii sunt shintoişti, deşi cei mai mulţi sunt adepţi şi ai altor religii, pentru că shinto nu este o confesiune exclusivistă.

În religia shinto se venerează kami , care au puteri deosebite şi locuiesc în spaţii sacre. Kami poate fi: un copac, o piatră, un fluviu, ploaia, vântul sau trăsnetul. Oricare fiinţă sau om poate deveni kami. Pentru ca aceştia să devină binevoitori, oamenii le aduc ofrande constând din fructe, legume şi sake. Ofrandele se aduc la altare, locuri sfinte. Fiecare familie are kami proprii, unii dintre ei fiind strămoşii care sunt consideraţi protectori ai descendenţilor. Fiind un cult al zeităţilor locale, shintoismul nu poate avea prozelitism şi nici nu poate fi exportat.
Toate împrejurările fericite ale vieţii sunt puse pe seama kami: naşterea, nunta, succesele în viaţă. Religia shinto nu are ritualuri legate de înmormantare şi de aceea, în Japonia, acestea sunt lăsate în sarcina călugarilor budisti.

Conform credinţei japoneze, sufletul oamenilor ( reikon ) ajunge după moarte într-un fel purgatoriu, unde aşteaptă obiceiurile funerare, pentru a se putea duce la strămoşi. Dacă aceste obiceiuri sunt făcute şi sufletul se linisteşte, el poate deveni kami şi va fi protectorul familiei. Acesta se întoarce în ziua sărbătorii numite Obon, pentru a primi mulţumiri. Cei morţi nefericiţi sau prin moarte violentă, rămân legaţi de lumea noastră şi devin stafii ( yurei ). Aceştia pot produce necazuri, prin manifestări de tip poltergeist. În timpul sărbatorii Obon, spiritele sunt ghidate de lanterne de hârtie care plutesc pe râuri. Obiceiul seamănă cu cel practicat cândva la noi, de Paştele Blajinilor, când se puneau pe apă colaci cu lumănări aprinse, daruri pentru blajini.

La intrarea unui templu shinto, se află o poartă ( torii ), care separă spaţiul sacru de cel profan. Dacă sunt mai multe torii, ele marchează diferite etape de sacralitate, pe măsură ce se apropie de sanctuar ( honden ). Prima ( ichi no torii ) este cea mai înaltă. Cele mai multe sunt construite din lemn sau piatră. Numele vine de la expresia tori iru care înseamnă “trecere prin". Clerul care se ocupă de sanctuare este laic, preoţii sunt aleşi dintre oamenii satului. Preotul şef al religiei shinto este însuşi împăratul.
Altarele shinto sunt supravegheate de miko. Ele au îmbracăminte specifică, participă la diferite ceremonii şi dansează dansuri rituale numite miko mai. În faţa templelor shinto se află koma inu ( こま犬 ), două statui, aşezate de o parte şi de alta a intrării în templu. Cele mai multe sunt din piatră, dar pot fi şi din bronz sau ceramică. În ciuda numelui ( inu înseamnă câine ), cele două statui nu reprezintă câini, ci lei. De fapt, ei provin din China, unde îi întîlnim cu numele de shishi, leii lui Buddha. La origine sunt însă din Coreea, koma fiind numele vechi al peninsulei. Koma inu au rol de gardian împotriva spiritelor rele. Cel aflat în partea stângă a intrării este reprezentat cu gura deschisă, iar cel din partea dreaptă cu gura închisă. Primul spune “A", iar celălat “M", deci, împreună formează mantra budistă “AUM". Revenind la Inuyasha, youkai-ul cu două capete al lui Seshoumaru se numeşte A-Um ( sau A-Un, depinde de traducere, în japoneză m si n se pronunţă asemănător ).

Conform credinţei shinto, fiecare kami posedă două suflete, unul blând ( nigi mitama ) şi altul agresiv ( ara mitama ). Se pot considera că sunt două grupuri de kami: kunitsu kami ( zeităţi ale pământului ) şi amatsu kami ( zeităţi ale cerului ), în funcţie de care suflet este în control în momentul respectiv.

De aici vine ideea din X ( X−エックス− ) referitoare la cele două grupuri: Dragons of heaven ( Ten No Ryu ) şi Dragons of earth ( Chi No Ryu ). Primii cred că orice conflict dintre om şi natură se poate rezolva paşnic, că umanitatea este la fel de preţioasă ca natura. Ei protejează omenirea, iar atunci când luptă au capacitatea de a crea o barieră spirituală numită kekkai. Aceasta are o formă unică, specifică persoanei care a creat-o: cilindru, paralelipiped, cruce etc. Atunci când un dragon îşi pierde persoana sau persoanele pe care le protejează sau îşi pierde dorinţa de a proteja, el nu mai poate crea kekkai-ul şi încetează să mai fie Ten No Ryu. Dragons of Earth sunt convinşi că oamenii vor continua să fie nepăsători şi la un moment dat vor distruge natura şi odată cu ea întreaga planetă. Din punctul lor de vedere, conflictul dintre om şi natură nu poate fi rezolvat paşnic.

Privind din perspectiva shinto relativ la faptul că fiecare kami posedă două suflete, interpretarea mea relativ la ideea centrală a anime-ului este următoarea: alegerea lui Kamui înseamnă de fapt care parte din sufletul lui va fi lăsată să se manifeste. Cei doi Kamui sunt stele gemene, în sensul că fiecare are acelaşi potenţial, dar după alegere, vor fi adversari. În fiecare se va manifesta unul din cele două suflete. Unul va proteja umanitatea, celălalt o va distruge pentru ca pământul să renască. Distrugerea nu este privită în sens total negativ, viaţa nu va dispare, este mai mult o renaştere, o nouă şansă.

Întorcându-ne la kekkai, cel mai important dintre ele este Tokyo Tower, locul în care are loc lupta finală dintre cei doi Kamui. Momentul cel mai impresionant din X este cel în care Kamui reuşeşte să-şi realizeze kekkai-ul, de o formă sferică, perfectă, care are centrul în turn şi cuprinde tot pământul.

Fotografia din stânga este luată din Tokyo Metropolitan Building, în anul 2007. Cea din dreapta face parte din ultimul volum din manga apărut în 2002. Unghiul este similar, diferenţa fiind făcută de clădirile construite recent.