Etichete: fuu
Capitolul 5
De Muza-chan la Feb 8, 2008 | În Capitolul 5 | 15 comentarii »

Undeva, într-un apartament din apropierea lui Tokyo Tower, se află camera în care a apărut Gantz. Nu ştim cine sau ce este Gantz, cum funcţionează sau de unde vine. Poate fi privit ca posibilitatea de a primi a doua şansă sau poate fi un joc creat de o minte nebună. Oare omul cu chelie este viu, oare el este cel care trimite mesajele, acordă punctele şi setează regulile? Nu vom afla. Un lucru mi se pare însă important: Gantz se comportă ca un mediu cu propriile reguli. Dacă analizăm cu atenţie, rezultă că într-o anumită măsură, are voie să-şi modifice regulile, ca atunci când a modificat contorul, aşteptând să moară Mika. Sau poate nu, poate pur şi simplu am interpretat greşit regulile. Un lucru este însă sigur: există o cale prin care Gantz poate fi înfrânt.
Totul a început în momentul în care Gantz l-a ales ca ţintă pe Kei Kurono. În acest moment Gantz a riscat totul. Kurono putea fi o victimă şi ar fi murit aşa cum s-a întâmplat cu ceilalţi sau putea să învingă. Din punctul meu de vedere, Kurono a învins. A evoluat continuu, de la puştiul de la început căruia nu-i păsa decât de el ( tipul omului obişnuit, atât de real încât toţi avem ceva din Kurono în noi! ), la cel de la sfârşit care a zis: “Ne întoarcem toţi acasă!” Când s-a oprit şi a zis Bang!, atunci s-a schimbat totul. Pentru că nu a acceptat să moară, nu a acceptat regulile impuse de Gantz. Atunci l-a înfrânt pe Gantz, care după aceea a dispărut.
După părerea mea, există două variante de interpretare a sfărşitului.
În prima variantă Kurono a câştigat şi Gantz a dispărut de tot. În această variantă există două posibilităţi: jocul s-a terminat doar pentru Kurono pentru că a învins şi şi-a recăpătat viaţa. Sau Kurono împreună cu tot grupul din care a făcut parte, toţi cei care erau în staţia de metrou în scena finală, şi-au primit viaţa înapoi. În a doua variantă Kurono a câştigat, dar Gantz a dispărut doar pentru el, Gantz va juca însă în continuare, în altă parte, cu alţi jucători. Ambele variante mi se par la fel de posibile.
Momentul în care Kurono spune Bang! este un moment de iluminare, un moment zen. Învăţătura zen ne învaţă că iluminarea ( satori ) nu se poate atinge decât prin experienţă directă, nu se poate învăţa din cărţi şi nici măcar de la un maestru ( maestrul fiind doar îndrumător ). A nu se înţelege că în anime personajul ar practica zen ( prin meditaţie zazen şi recitarea sutrelor ). Aici este vorba de esenţa învăţăturii zen: aceea că iluminarea se obţine într-un anumit moment, ca o străfulgerare.

| Un moment zen întâlnim şi în Samurai Champloo, în episodul 10 Fighting Fire With Fire - Lethal Lunacy ( Idokuseidoku - 以毒制毒 ) atunci când Mugen reuşeşte să blocheze o lovitură imposibilă. Porecla adversarului lui Mugen din această luptă, Momoi Seishirou, a fost tradusă în limba engleză cu human electricity. | ![]() |
Această traducere a generat o serie interesantă de discuţii ale fanilor, deoarece intră în contradicţie cu declaraţia lui Shinichiro Watanabe, creatorul seriei, relativ la anul în care se desfăşoară acţiunea din Samurai Champloo.
Conform spuselor acestuia, acţiunea are loc în perioada Edo, la 60 de ani după terminarea războiului civil. Sfârşitul războiului civil este de fapt sfârşitul perioadei cunoscute cu denumirea sengoku jidai ( epoca statelor războinice ), definită ca perioada dintre mijlocul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVII-lea. Sengoku jidai a început odată cu războiul Onin ( 1467 ). Nu există o dată universal acceptată relativ la sfârşitul acestei perioade. Unii istorici consideră ca dată de final alungarea din Kyoto a ultimului shogun din clanul Ashikaga, de către Oda Nobunaga (1573). Alţi istorici consideră că sfârşitul sengoku jidai a avut loc în anul 1615, moment în care shogunul Tokugawa Ieyasu a cucerit castelui din Osaka, acesta fiind începutul unei perioade de pace de 250 de ani.
![]() |
După un calcul simplu, deducem că evenimentele din Samurai Champloo au loc în anul 1633 sau în anul 1675. Revenind la traducerea de la care am început discuţia, trebuie să menţionez că termenul electricitate a apărut în Anglia în anul 1600. Iar în Japonia, electricitatea a fost folosită pentru prima dată în 1878. |
Unele evenimente prezentate în anime corespund acestor date, ca de exemplu: invadarea arhipelagului Ryukyu ( din care face parte şi insula Okinawa ) de către Shimazu Tadatsune ( 1609 ), înfiinţarea Companiei Dutch East India ( 1609 ), înfiinţarea checkpoint-ului de la Hakone ( 1619 ), răscoala Shimabara (1637-1638).
Sunt şi destul de multe evenimente care nu corespund cu nici una dintre datele presupuse mai sus. În episodul 5 Utter Indifference - Artistic Anarchy ( Bajitoufuu - 馬耳東風 ), naratorul ne spune că : “În 1885, un artist ( Vincent van Gogh ) a fost atât de mult impresionat de picturile ukiyo-e pe care le-a văzut la Paris încât…” Şi încheie astfel: “Dar asta a fost acum 100 de ani". Rezultă anul 1775. Putem considera că autorul s-a exprimat poetic, 100 de ani fiind o cifră rotundă. Dar de ce n-a spus 200 de ani, care ar fi fost mai aproape de adevăr? Un alt exemplu întâlnim în episodul 19 Unholy Union ( Ingaouhou - 因果応報 ), când unul dintre personaje se referă la el ca fiind nepotul lui Francis Xavier. Se cunoaşte că personajul real a trăit în perioada 1506-1552, deci din nou departe de datele iniţiale. Şi relativ la acest fapt se pot face comentarii, în sensul că nimeni nu ne asigură că personajul a spus adevărul. În episodul 6 Redheaded Foreigner - Stranger Searching ( Akage ijin - 赤毛異人 ) se face referinţă la scrierile lui Ihara Saikaku, Nanshoku okagami ( 男色大鑑 ), o colecţie de povestiri erotice care a apărut în anul 1687. Aici data este clară, nu mai există posibilitatea de comentariu.
![]() |
Kasumi Seizo, tatăl lui Fuu a fost samurai şi s-a convertit la creştinism. El a fost unul dintre liderii răscoalei de la Shimbara (1637-1638). După ce răscoala a fost înfrântă, el şi-a părăsit soţia şi fetiţa, fiind singura soluţie, din punctul lui de vedere, de a le salva de persecuţiile anticreştine care aveau loc în acea perioadă. |
Vârsta lui Fuu nu este specificată în anime, după înfăţişare şi comportament pare să aibă în jur de 15 ani.
După declaraţiile ei, tatăl a părăsit-o când era foarte mică. Ţinând cont că îşi aminteşte de el, vârsta minimă ar fi 5 ani. Cum el a dispărut în anul 1638, după a doua datare a anime-ului ar rezulta că Fuu are 42 de ani. Cu prima datare nici nu se poate compara, 1633 fiind o dată anterioară lui 1638.
În acelasi interviu însă, Shinichiro Watanabe ne îndeamnă să uităm de detaliiile istorice. Explicaţia este conţinută în titlul anime-ului. Champloo (se citeşte de fapt champuru) înseamnă amestec, în dialectul din insulele Okinawa. Titlul spune mult despre intenţia autorului de a realiza ceva nou, original, un amestec de vechi şi nou, lumea samurailor şi gang-urile negrilor din America, lupte cu săbii, muzică rap, breakdance şi graffiti. De aceea, putem spune că lumea din Samurai Champloo nu reflectă lumea reală din acea perioadă, ci păstrează doar unele aspecte. Amestecul acesta a dus la realizarea unui anime original şi valoros.
Mi-a plăcut simplitatea explicaţiei asocierii samuraiului cu mirosul de floarea soarelui: ultima amintire a unui copil este samuraiul care se îndepărtează, dispărând într-un lan de floarea soarelui.

Floarea soarelui este unul dintre simbolurile folosite de ecologişti. Nu ştiu dacă Mashiro Blan de Windbloom din Mai-OTOME ( 舞-乙HiME ) împărtăşeşte convingerile ecologiste, dar mi-am amintit de turnul în formă de floarea soarelui, construit după proiectul ei. Numele ei este un joc de cuvinte: mashiro ( cuvânt în limba japoneză care înseamnă alb pur ) şi blan ( de la cuvântul francez blanc, care înseamnă alb ).
Pe Arika Yumemiya, personajul principal din Mai-OTOME, o vedem pentru prima dată în ultimul capitol din manga Mai-HIME, unde apare într-o scurtă secvenţă împreună cu Mashiro Kazahana şi Fumi Himeno. În secvenţa din manga nu este menţionat numele personajului, dar este sigur Arika, deoarece arată identic cu personajul din Mai-OTOME. Este o elevă nouă, care tocmai s-a transferat la academia Fuuka. De asemenea, în ultimul episod din Mai-HIME, Shining days, o vedem pe Arika pe genericul de final, în spatele lui Natsuki Kuga.
![]() |
![]() |
În anime, termenul otome ( 乙女 ) se referă la un grup de fete, antrenate special pentru a deveni bodyguarzi pentru personalităţi politice. Doar în academia Garderobe din regatul Windbloom se poate obţine atestat de otome, pentru că pregătirea nu se bazează doar pe cunoştinţe, ci are la bază o tehnologie deosebită, care s-a dezvoltat doar aici. Puterea, viteza şi capacitatea de vindecare deosebite pe care le are o otome vin de la nanomaşinile care le sunt injectate în sânge. Corpul lor devine imun la nanomaşini, pierzăndu-şi puterile, dacă-şi pierd virginitatea. De aici vine şi numele lor, otome însemnând fecioară. După terminarea academiei, o otome poate face contract cu un master, persoana pe care va trebui să o protejeze. Contractul este deosebit, deoarece dacă una din cele două persoane va muri, va muri şi cealaltă.
![]() |
![]() |
Fiecare otome are o GEM ( Generable Enigmatic Matrix ) care controlează accesul la puterile de otome. Denumirea are legătură cu termenul gemstone, deoarece obiectul este o piatră preţioasă sau semipreţioasă. De fapt, sunt perechi de pietre de acelaşi fel, una este purtată de otome sub formă de cercel, iar cealaltă de master, montată sub formă de inel. Arika Yumemiya are o piatră preţioasă deosebită, blue sky sapphire ( 蒼天の青玉 Soten no Seigyoku ), moştenită de la mama ei.
Din punct de vedere ştiinţific, denumirea de safir se referă la toate varietăţile de corindon ( Al2O3 ), cu excepţia celei de culoare roşie care se numeşte rubin. Culoarea albastră este dată de faptul că mineralul conţine pe lângă aluminiu, titan sau fier. Culoarea albastră poate avea nuanţe mai închise sau mai deschise. Este transparentă şi are aceeaşi duritate cu a rubinului (9), pe o scara de 10 ( diamantul fiind cel mai dur ). Se găsesc în Myanmar, Thailanda şi Sri Lanka.
Denumirea pietrei vine din ebraică: sappir (cel mai frumos). În ezoterie, safirul albastru este asociat cu Saturn. Se spune că această piatră stimulează creativitatea şi intuiţia.

În Chrono Crusade ( クロノクルセイド ), Satella Harvenheit, cunoscută cu numele de Jewel Witch, un vânător de recompense specializat în distrugerea demonilor, foloseşte o piatră preţioasă în lupta cu aceştia. Cu ajutorul giuvaierului ( a cărui denumire nu este specificată ), invocă o fiinţă spirituală care o ajută să omoare demoni.
Interesant de urmărit cum reuşesc scriitorii japonezi, pornind de la idei creştine, să dezvolte poveşti originale. Creştinismul a fost întotdeauna dogmatic şi nu a lăsat loc de reinterpretări. Japonezii fiind învăţaţi să gândească liber, datorită celor două religii, shinto şi budism, lăsând imaginaţia să zboare liber, creează lucrări valoroase. O primă idee este pactul cu diavolul. În creştinism, diavolul este rău şi nu poate fi convertit, el nu poate trece niciodată de partea binelui.
| În Chrono Crusade, Chrono şi-a piedut coarnele şi deci şi sursa de putere, pentru că legatura la sursa de energie ( Astral Line ) se face prin coarne. Prin pactul făcut cu Rosette Christopher, o călugăriţă din Ordinul Magdalene, specializată în exorcizări, Chrono îşi poate folosi puterile demonice fără a avea acces la Astral Line. Rosette are un dispozitiv cu care controleză puterile lui Chrono. | ![]() |
Când este desfăcut sigiliul, puterile demonice ale lui Chrono sunt dezlănţuite. Atâta timp cât aceste puteri sunt active, ele consumă din viaţa călugăriţei. De câte ori Chrono foloseşte puterile demonice, viaţa ei se mai scurtează un pic.
Acţiunea din Chrono Crusade se desfăşoară în SUA, în perioada anilor 1920.

Tot în 1920, dar în Germania, îl regăsim pe Eduard Elric, în filmul Fullmetal Alchemist - Conqueror of Shambala ( Gekijouban Hagane no Renkinjutsushi - Shanbara wo Yuku Mono - 劇場版 鋼の錬金術師 シャンバラを征く者 ). Anime-ul face referire la personaje reale: Societatea Thule ( din care a făcut parte nazistul Rudolph Hess ) şi Teofrast Bombast Von Hoheinheim ( cunoscut cu numele de Paracelsus ). Despre Paracelsus se cunosc destul de multe lucruri: s-a născut în Germania în 1493, a fost de profesie medic, a dus o viaţă aventuroasă, a călătorit mult prin Europa. A devenit cunoscut pentru vindecări miraculoase. Pe lângă medicină a fost preocupat de filosofie şi religie. A murit la 48 de ani. Hohenheim the Light, personajul din anime care a fost inspirat dupa Paracelsus a dispărut la o vârstă asemănătoare.
Termenul vine din limba arabă el kimya. Kimya este derivat de la khem, care înseamnă tărâmul negru, nume sub care era cunoscut Egiptul.
![]() |
În limbajul folosit de alchimişti, universul se numeşte Macrocosmos. Omul este numit Microcosmos. Macrocosmosul şi Microcosmosul sunt guvernate de aceleaşi legi. Fiinţa umană este inseparabilă de univers. Cele două triunghiuri echilaterale care formează pecetea lui Solomon semnifică echilibrul dintre Macrocosmos şi Microcosmos. Totul este guvernat de Dumnezeu. |
Conform scrierilor lui Paracelsus, la origine nu exista decât materia primară, pe care Paracelsus o compară cu Apele Genezei care conţineau substanţa tuturor lucrurilor. Acţiunea luminii divine asupra materiei primare o descompune în 3 principii ( Sulful, Mercurul şi Sarea, numită şi Arsenic ). Acestea sunt cele 3 principii materiale. Important de menţionat este faptul că nu se referă la elementele chimice cu acelaşi nume, ci se referă la anumite calităţi ale materiei. Sulful şi Mercurul simbolizează proprietăţile contrare ale materiei: Sulful ( proprietăţile active, cum ar fi combustia), Mercurul ( proprietăţile pasive, cum ar fi strălucirea şi maleabilitatea ). Sulful este forma, principiul activ, masculin, cald, fix. Mercurul este materia, principiul pasiv, feminin, rece, volatil. Sarea este mişcarea, este elementul care uneşte cele 2 principii.
Cele 3 principii alchimice se regăsesc în om sub forma spiritului, corpului şi sufletului. Omul aparţine lumii divine prin suflet, lumii materiale prin corp şi lumii angelice prin fluidul vital, care face legătura între suflet şi corp. Sufletul uman conţine toate informaţiile despre lume, în stare latentă.
Postulatul fundamental al alchimiei este următorul: Materia este una, dar poate lua diferite forme şi sub aceste forme noi, se poate combina cu ea însăşi şi poate produce noi corpuri, în număr nedefinit. Deci, alchimistul nu creează nimic, el doar modifică materia.
Termenul de homunculus se referă la o fiinţă creată artificial. Conform scrierilor lui Paracelsus, din oase, spermă şi fragmente de piele, puse într-un alambic timp de 40 de zile, se poate dezvolta o fiinţă cu o formă asemănatoare cu omul, dar transparentă şi aproape fără substanţă. Dacă este hrănită cu grijă cu sânge de om şi este ţinută 40 de săptămâni la temperatură constantă, egală cu cea a pântecelui unui cal, se obţine o fiinţă care arată exact ca un om, dar mult mai mică. Dacă în compoziţia iniţială se adaugă şi păr de animal, se obţine o fiinţă hibridă, numită chimera.
Conform scrierilor lui Paracelsus piatra filosofală este de culoare roşie, vindecă orice boală şi redă bătrânilor tinereţea.
Alchimia, aşa cum este descrisă în Full Metal Alchemist, este o ştiinţă care combină elemente de chimie, astrologie, medicină, misticism şi religie. Alchimia este un proces de transformare a unui material în altul. Procesul se numeşte transmutare. Un proces de transmutare are 3 faze: analiza, descompunerea ( desfacerea materiei în părţile componente ) şi reaşezarea ( refacerea materiei în forma dorită ). Legea care stă la baza alchimiei este similară cu legea conservării masei lui Lavoisier: “Pentru a obţine ceva trebuie să oferi ceva de valoare egală. Acesta este principiul de schimb echivalent în alchimie".
Sursa de energie necesară pentru reacţie este formată din toţi oamenii care mor în lumea de dincolo de poartă.
![]() |
![]() |
| Cercurile de transmutare sunt o metodă de conectare la acea energie. Cei care au văzut poarta au căpătat puterea de a face transmutări fără a mai fi nevoie să folosească cercurile de transmutare, ei se pot conecta direct. Black Gate a fost inspirată din sculptura lui Auguste Rodin, The Gate of Hell. |
Unele dintre simbolurile alchimice folosite în Fullmetal Alchemist sunt adevărate, altele au fost inventate. Căteva exemple de simboluri adevărate: cercul ( semnifică unitatea materiei ), pătratul ( se referă la patru elemente ), salamandra ( simbolizează focul, folosită la cercul de transmutare a lui Roy Mustang ), şarpele înaripat ( principiul volatil ), şarpele crucificat ( fixarea volatilului ), şarpele fără aripi ( principiul fix ). Simbolul şarpelui care îşi muşcă coada ( ouroboros ) înseamnă unitatea materiei, care renaşte din propria distrugere.
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Spre deosebire de sensul real, în Fullmetal Alchemist, termenul de homunculus nu se referă la o fiinţă creată artificial, ci la fiinţă care se obţine în încercarea de reînvia o persoană. Hohenheim the Light a creat primul homunculus, încercând să îşi readucă la viaţă fiul. Privind din punct de vedere al legii fundamentale a alchimiei, transmutarea umană nu este posibilă. Folosind ingredientele corecte, se poate obţine corpul. |
![]() |
Pentru a-i da viaţă, alchimistul plăteşte cu părţi din corpul său. Dar nu poate plăti în nici un fel pentru a-i putea da şi suflet. Aşa că maximum ce se poate obţine este un homunculus, adică o fiinţă care nu are suflet. Este interesantă lista de elemente din care se poate forma un corp uman: 35 l apa, 20 kg Carbon, 4 l Amoniac, 1.5 kg Oxid de Calciu, 800 g Fosfor, 250 g Sodiu, 100 g Salpetru, 80 g Sulf, 7.5 g Fluor, 5 g Fier, 3 g Siliciu şi cantităţi foarte mici din înca 15 elemente.
Teoria relativ la piatra filosofală şi la modul de obţinere este specific Fullmetal Alchemist. Conform cu Eduard Elric, cei care posedă piatra filosofală nu mai sunt legaţi de legea Schimbului echivalent.
Piatra filosofală nu încalcă principiul de baza al alchimiei. Piatra filosofală conţine ca principal component vieţi umane. Fiind obţinută dintr-un număr foarte mare de vieţi umane, putem spune că la obţinerea ei s-a plătit preţul necesar folosirii. La fiecare folosire, se plăteşte cu un număr de vieţi, din cele pe care le conţine deja. Astfel, ea se consumă prin fiecare folosire. Piatra filosofală se poate prezenta în mai multe forme: de la forma unui cristal roşu ( aşa cum se crede că arată ), a unui obiect sau a unei porţiuni de obiect ( o porţiune din armura lui Al ), a unei persoane sau a unei părţi dintr-o persoană.
![]() |
Scar, misteriosul personaj al cărui nume nu ne este dezvăluit, are mâna dreaptă sub forma unei pietre filosofale incomplete. Fratele lui a făcut cercetări privind obţinerea pietrei filosofale. În momentul în care a aflat că principalul ingredient este format din vieţi umane, şi-a tatuat tot corpul cu simboluri de transmutare, pentru a absorbi vieţi şi a deveni el însuşi piatra filosofală. |
A absorbit astfel pe cei care au murit în timpul masacrului. Înainte de a muri, i-a ataşat lui Scar mâna lui. Cu ajutorul ei, Scar poate face primele 2 etape ale unei transmutări alchimice, obţinând astfel un mod foarte original şi eficient de a ucide.

| În episodul 14 din Claymore ( クレイモア ), Qualified to Fight ( Tatakau shikaku - 「闘う資格」 ), Irene îi predă lui Clare tehnica Flash Sword Irene ( kousokuken no Irene ) care constă în trezirea ( awakening ) mâinii care foloseşte sabia. | ![]() |
La sfârsitul perioadei de antrenament, Irene îşi taie singura mână rămasă şi i-o ataşează lui Clare. Prin sacrificiul ei, Irene rămâne fără nici o braţ şi fără posibilitatea a şi-l regenera. Din păcate, Clare nu reuşeşte să folosească această tehnica la capacitate maximă.
Puterile deosebite pe care le au claymore depind de modul în care aceastea pot controla yoki ( energia vitală specifică yoma ). În funcţie de procentul de yoki pe care îl folosesc, ele îşi pot creşte viteza, forţa şi capacitatea de vindecare.
![]() |
La 10% ochii le devin felini, la 30% chipul începe să se modifice, apărând un maxilar cu dinţi puternici, la 50% întreg corpul începe să se transforme, începând să semene cu yoma. Pentru majoritatea claymore, depăşirea procentului de 80% este foarte primejdioasă deoarece poate duce la piederea controlului şi a formei umane, devenind awakened beings. Există cazuri de claymore care au atins starea de trezire parţială, reuşind să revină după aceea la forma umană. De asemenea, unele claymore au dezvoltat tehnici care constau din trezirea unui braţ sau a picioarelor. Clare este un caz special, deoarece nu a primit celule direct de la un yoma, ci de la Tereza, fiind singura claymore care are doar un sfert din celule provenind din yoma. Aşa, ea a reuşit să revină la formă umană şi după o trezire completă. |
![]() |
|
![]() |
Luptătoarele claymore devenite awakened beings au capacităţi fizice, mentale şi psihice deosebite. Corpul lor poate lua orice formă doresc ( unii preferă totuşi înfăţişarea umană ) şi se întâlnesc awakened beings cu capacităţi telepatice.

| Capacităţi telepatice are şi Legato Bluesummers, unul dintre membri Gun Ho Guns din Trigun ( トライガン ). În manga, puterile lui Legato sunt diferite de cele din anime, el controlează şi ucide folosind nişte fire metalice foarte subţiri, care îi ies de la baza craniului. Prin fire transmite impulsuri electrice cu care controlează muşchii victimei astfel încât aceasta face exact mişcările pe care le doreşte Legato. Firele sunt foarte lungi, putând lucra de la distanţă. | ![]() |
Numele lui înseamnă în italiană “a pune împreună, a lega” şi se referă la această armă. Într-un interviu, Yasuhiro Nightow, creatorul manga Trigun, a declarat că a vrut ca puterile lui Legato să fie credibile şi să poată fi explicate. În latină legato înseamnă mesager, iar alegerea numelui face aluzie la faptul că el lucrează pentru Knives. Poartă o haină lungă, asemănătoare cu a lui Vash the Stampede, dar albă, culoare care în Asia simbolizează moartea.
Legato are un rol crucial în ceea ce priveşte evoluţia lui Vash. Mai întâi, Caine the Longshot, un membru din Gun Ho Guns s-a sinucis după ce a fost învins de Vash. După aceea, Legato îl forţează pe Vash să-l ucidă, prin control telepatic asupra mâinii. Astfel Legato devine singura persoană omorâtă de Vash, care, deoarece a fost forţat să-şi încalce principille, trăieşte o adevărată dramă.
Yasuhiro Nightow a declarat că pisica neagră care apare în fiecare episod din Trigun, cunoscută cu numele de Kuro neko sama, este de genul feminin.
![]() |
Kuro neko sama este un personaj care poate fi interpretat în mai multe feluri. Nightow a declarat că a început să o deseneze deoarece era ceva uşor şi relaxant, mai ales după o scenă de acţiune şi că este o pisică neagră obişnuită care îi aduce ghinion lui Vash. Există zvonuri că ar fi reîncarnarea lui Rem Saverem, care astfel stă în preajma lui Vash şi îl veghează. |
Dacă privim aşa, se poate explica de ce Kuro neko sama îl zgârie pe Vash, după ce, în episodul 25 ( Live Through ), acesta l-a omorât pe Legato. Pe de altă parte, se zvoneşte că Meryl Stryfe este reîncarnarea lui Rem. Până la urmă, Kuro neko sama va rămâne o enigmă.































