În Angel`s Egg ( Tenshi no tamago - 天使のたまご ), noaptea pare că durează la nesfârşit. Atmosfera grea, apăsătoare, este accentuată de mici detalii: cerul apocaliptic, roşu cu dungi vineţii, umbrele peştilor fantomă care sunt vânaţi de soldaţi ( probabil tot fantome ), fata cu ochii bătrâni, fără alb, fără expresie, îmbracată ca o papuşă englezească şi oul pe care-l ţine ca şi cum ar fi gravidă. Fiind bazat pe simboluri, anime-ul se poate interpreta în mai multe feluri.

Varianta mea este următoarea: în acest univers, Arca lui Noe a dat greş, este răsturnată, iar animalele au murit. Dintr-unele au rămas doar scheletele, altele sunt transformate în piatră, borcanele care conţineau fiinţe acvatice sunt goale. Nu a rămas decât oul fetiţei, singurul supravieţuitor.

În scripturile sanscrite şi în mitologia egipteană există simbolul Oului cosmic. Lumea se formează din Oul cosmic, iese din Ou. Aici apare însă simbolul spargerii ( deci a distrugerii ) oului, simbol invers creaţiei. Lumea care se crea din ou a fost distrusă. Băiatul care seamană cu Hristos, se comportă ca Shiva, este Distrugătorul, pentru că oul trebuie să dispară aşa cum au dispărut şi celelalte fiinţe. Creaţia nu este bună. Adevărata creaţie are la bază sacrificiul fetei, transformată în femeie înainte de a muri, care dă naştere la multe ouă. Acestea sunt adevărata creaţie, nava pleacă să însămânţeze alte locuri, aici rămâne Arca eşuată.

Se remarcă multe simboluri creştine şi evreieşti în Angel`s Egg: Arca lui Noe, peştele, purificarea prin apă, Iona şi balena. Băiatul cu părul gri m-a dus cu gândul la Hristos, are ambele palme bandajate şi poartă o imensă armă în formă de cruce.

O armă în formă de cruce am întâlnit şi în Trigun ( トライガン ): The Punisher, al lui Nicholas D. Woolfwood. Aceasta are forma unei cruci şi este foarte grea, doar Vash şi Millie sunt capabili să o ridice. În mod normal este ţinută acoperită. Unul din braţele scurte conţine şase pistoale, celălalt muniţia, în braţul lung este o mitralieră, iar în cel scurt un aruncător de rachete.

Iniţiala numelui vine de la Dokonokuminomonjawaresumakinishiteshizumetarokakora! Denumirea de Trigun se referă la cele trei arme ale lui Vash: pistolul, mitraliera pe care o ţine ascunsă în mâna falsă şi Angel Arm. Pe de altă parte denumirea se poate referi şi la armele celor trei, care contează in lupta finală: Vash, Knives şi Woolfwood.

Revenind la Woolfwood, mi-am adus aminte de ţigărilele lui strâmbe.

Ţigările strâmbe ale lui Spike Spiegel din Cowboy Bebop ( カウボーイビバップ ) sunt un omagiu adus lui Jigen din Lupin the Third ( ルパン三世 ). Stilul de luptă al lui Spike este Jeet Kune Do, arta marţială inventată de Bruce Lee. De fapt, lupta cu Abdul Hakim din episodul Stray Dog Strut ( Norainu no Strut - 野良犬のストラット ), face aluzie la filmul Jocul cu Moartea.

Privind cu atenţie, se vede că ochiul drept al lui Spike are o nuanţă mai deschisă decât cel stâng. Nu se ştie când şi-a pierdut ochiul şi în ce condiţii. În episodul Sympathy for the Devil ( Akuma o Awaremu Uta - 悪魔を憐れむ歌 ), într-o secvenţa care are loc în trecut, se vede cum ochiul drept îi este înlocuit cu unul artificial. În episodul Jupiter Jazz ( Part 2 ) ( ジュピター・ジャズ( 後編 ) ), Glen, înainte de a muri, îi spune că Julia îi vorbea deseori despre el, despre ochii lui de două culori şi despre sentimentul ciudat pe care i-l provoacă faptul că sunt diferiţi.

Implantul funcţionează foarte bine, se ştie că Spike trage foarte precis. În ultimul episod, Spike mărturiseşte că cu ochiul drept vede numai prezentul, pe când cu cel stâng numai trecutul. Shinichiro Watanabe, regizorul seriei, a declarat într-un interviu că tema anime-ului este trecutul lui Spike, karma lui.

La întrebarea ce crede Spike despre Faye, Watanabe a spus că el crede că o place destul de mult. Dar cum Spike nu este o persoană deschisă, el nu o arată. O imagine pe care nu o voi uita niciodata: Bebop-ul noaptea, Spike fumând singur în semiîntuneric, stelele, Space Lion, ce bine intră saxofonul, una dintre cele mai bune melodii ale lui Yoko Kanno.

Yoko Kanno a compus şi muzica din Magnetic Rose ( Kanojo no Omoide - 彼女の想いで ), prima parte din trilogia science fiction Memories ( メモリーズ ). Temele de operă sunt o prelucrare dupa Madame Butterfly a lui Giacomo Puccini.

O altă piesă deosebită de pe coloana sonoră a lui Cowboy Bebop, Ballad Of Fallen Angels, este cântată de Gabriela Robin. Numele Gabrielei Robin apare pe multe CD-uri ale lui Yoko Kanno, contribuind la versuri şi la partea vocală. Ea cântă numai melodii compuse de Kanno sau de soţul acesteia. De asemenea, compune versuri în limbi inexistente. Nimeni nu a întâlnit-o vreodată, nici măcar nu există o fotografie a ei. Se crede că Gabriela Robin este un pseudonim al lui Yoko Kanno. De fapt, Yoko Kanno pare pusă pe şotii, personalitatea lui Ed ( Edward Wong Hau Pepelu Tivruski IV ) este construită pornind de la ea. În concert este exuberantă, merge în felul ciudat al lui Ed şi imită şi mişcarea mâinilor acesteia. A declarat că a învăţat singură să cânte la pian. Nu are inhibiţii legate de comportamentul social, este pasionată de fotografie, declarând că fotografiază cu acelaşi entuziasm atât catedrale cât şi cutii cu stilouri. Îi place să meargă la grădina zoologică şi să fotografieze animale mici. Singura limbă straină pe care o cunoaşte este engleza. Cu toate acestea, unele dintre melodiile ei conţin versuri în alte limbi ( în franceză în Macross şi în rusa în Ghost in the Shell: Stand Alone Complex ). Explicaţia dată de Kanno este că atunci când nu găseşte cuvinte în japoneză care să-i redea sentimentele, le cauta în alte limbi. Iar dacă nu gaseşte nici o altă limbă care să-i redea ceea ce doreşte, creează ea însăşi o limbă, aşa cum a făcut-o pentru Macross Plus şi Vison of Escaflowne.

Revenind la Magnetic Rose, tema finală ( Chorale ) îi este specifică, mai ales prin combinaţia îndrazneaţă de stiluri.

Începe cu o temă corală de inspiraţie catolică, care se aude în surdină şi deodată, un solo de saxofon, la care nu te aştepţi, care îmi aminteşte de Space Lion. Foarte puternice şi imaginile asociate muzicii, petalele luate de vânt din care se formează trandafirul spaţial, care se îndepartează de noi pe o traiectorie în spirală, parcă dansând un dans numai de el ştiut.

Trandafirul ne trimite la Lorelai din Saber Marrionette J ( セイバーマリオネットＪ ). Pentru cei de pe Tera II, fiind singura amintire feminină rămasă, ea constituie punctul de inspiraţie pentru construcţia marionetelor cu “maiden circuit” ( otome kairo ).

Acest dispozitiv face ca personalitatea lor să se dezvolte, să înveţe şi să capete experienţă. Lime, prima marionetă găsită de Otaru se comportă ca o fată de 13-14 ani. Ea pune mereu întrebări, este veselă, plină de energie şi foarte jucauşă. Îi este devotată lui Otaru, aşa cum sunt de altfel toate marionetele cu otome kairo stăpânilor lor. Fiecare îşi exprimă devotamentul în funcţie de vârstă. Cherry, ca orice adolescentă de 16-17 ani, vrea să-l sărute şi să-l ţină în braţe. Iar Bloodberry, care seamănă cu o fată de 20 de ani, vrea să se mărite cu el.

Terra II este formată din şase state, fiecare stat fiind condus de clona unuia dintre supravieţuitorii de pe nava Mesopotamia. Gartland, seamănă cu Germania anilor 1940 şi este condusă de Faust. Japoness, care îl are în frunte pe Ieyatsu, este identică cu Japonia medievală. Celelalte state sunt inspirate din Rusia ţaristă, Statele Unite ale Americii, China antică şi Italia medievală.

Modul de viaţă al lui Otaru este cel din vechiul Edo, corespunzător clasei sociale din care face parte. El este mesteşugar, confecţionează umbrele. Străzile din anime sunt organizate ca în vechiul Edo, au case pe ambele părţi, în faţă fiind atelierele, magazinele şi casele proprietarilor. În spate se află depozitele şi casele comune. Erau organizate în districte, fiecare district având o poartă.

Gunoiul, apa şi toaletele erau comune, fiecare district având propriii paznici şi pompieri, focul fiind o problemă foarte gravă, pentru că locuinţele erau construite din lemn. Proprietarii caselor erau responsabili cu reparaţiile facilitaţilor comune. Acest model de viaţă în comun, pe spaţii mici, a dezvoltat o civilizaţie bazată pe respect şi pe preţuirea lucrurilor aflate în comun.

Organizarea pe districte a rămas valabilă şi astăzi în Tokyo. De aceea este dificil de găsit o adresă în Tokyo, deoarece marea majoritate a străzilor nu au nume. Unele străzi mai mari au primit nume, la insistenţa americanilor dupa 1945. O adresă din Tokyo are următoarea formă: 1-4-17, Komagata, Taito-ku, Tokyo ( adresa unui hotel din Asakusa ). Taito-ku este numele oraşului ( în care se află Asakusa ), Komagata este numele districtului. Komagata se împarte la rândul lui în mai multe zone numerotate ( primul 1 din adresă ). Numărul 4 se referă la o arie mai mică, un fel de cvartal ( care însă cuprinde mai multe străzi ). În fine, 17 se referă la numărul clădirii, însă nu este o referinţă exactă, deoarece numerele nu sunt în ordine, clădirile primesc numere pe măsură ce se construiesc.

Vocea lui Lime este a lui Megumi Hayashibara. Este cea mai cunoscută voce feminină, având peste 200 de roluri, dintre care foarte multe principale, interpretând o gamă largă de personaje. S-a născut pe 30 martie 1967, în Tokyo. Încă de mică a fost fan anime. S-a pregătit doi ani pentru a deveni seiyuu, la Arts Vision, dar părinţii nu au fost de acord cu cariera aleasă. A fost nevoită să devină soră medicală. La un moment dat însă s-a dedicat meseriei dorite. Primul rol a fost cel al unui copil, în Maison Ikkoku. Ea este şi o cunoscută cântăreaţă, având 14 albume solo, la unele melodii compunând şi versurile, pe care le semnează simplu Megumi. La întrebarea care dintre personajele interpretate este cel mai asemănător cu ea, ea a răspuns că toate sunt ca ea, într-un anume fel. Despre Faye Valentine spunea că, deşi prima impresie este ca ar fi o femeie dezagreabilă, de fapt, ea este plină de viaţă. Punctele forte ale personajului sunt senzualitatea şi umanitatea.

Un alt personaj celebru interpretat de Megumi Hayashibara este Lina Inverse, din seriile Slayers ( スレイヤーズ ), un rol cu totul diferit faţă de cel despre care vorbeam înainte. În timpul liceului, Hajime Kanzaka, creatorul poveştii, a scris o nuvelă despre o fată pe nume Lina, în vârstă de 10 ani, clona sorei mai mari, Luna. Lina era obsedată de maşinării. Mai târziu, cand a început să scrie Slayers, Lina a devenit de 15 ani şi obsedată de magie. Rui Araizumi, designer-ul personajelor, pretinde că înfăţişarea Linei este inspirată după Audrey Hepburn. Lina este cunoscută ca: ucigaşa de bandiţi, dora-mata ( sperietoarea de dragoni ), inamicul tuturor fiiinţelor, vrăjitoarea cu pieptul plat. În mintea ei, se defineşte ca: frumoasa, geniala vrăjitoare Lina Inverse. Îţi rămâne în memorie incantaţia Dragon Slave, pronunţată “Doragon Slave“. Vraja invocă puterea lui Ruby-Eye Shabranigdu, unul dintre cei patru Lords of the Four Realms: “Tasogare yori mo kuraki mono / chi no nagare yori akaki mono / toki no nagare ni uzumore shi / idai na nanji no na ni oite / ware, koko ni yami ni chikawan / warera ga mae ni tachi fusagari shi / subete no oroka naru mono ni / ware to nanji ga chikara mote / hitoshiku horobi o ataen koto o Dragon Slave!“. Se ştie că Lina este avară, dar oricât de mulţi bani ar oferi cineva, există un lucru pe care nu-l poate cumpăra niciodată nimeni: un sărut de la Lina. Lina este foarte curajoasă, totuşi se teme de două lucruri: de melci şi de sora ei, Luna Inverse. De ce se teme de melci, a rămas o enigmă. În ceea ce o priveşte pe sora ei, există mai multe aluzii despre relaţia celor două. Este cunoscut incidentul în care Lina, dorind să facă rost uşor de bani, a vândut imagini cu Luna făcând baie. Luna s-a răzbunat, fiind cea care a propus ca Lina să meargă să exploreze lumea. In episodul 13 Money! Crush Those Bounty Hunters! ( Money! Shoukinkasegi wo Buchinomese! - Money! 賞金稼ぎをブチのめせっ!! ), Lina mărturiseşte că ceea ce i s-a întamplat când a încercat să se elibereze de inelul magic pe care i l-au pus cei doi vânători de recompense, nu înseamnă nimic în comparaţie cu ce păţea de la sora ei. În Slayers Try aflăm că prima alegere relativ la persoana care poate salva lumea a fost Luna. Conform cu declaraţiile lui Hajime Kanzaka, Luna are putere egală cu Xellos.

Ea are control asupra Linei, fiind de ajuns un bilet cu următorul mesaj: “Taci din gură şi fă-o!", semnat “sora ta cea mare", pentru ca Lina să fie de acord să o ajute pe Fillia să salveze lumea. Simpatică faza în care Lina construieşte o piramidă, cu tunele şi sarcofag, unde se ascunde de scrisoarea de la sora ei.

Luna apare pe genericele de la Slayers Next şi Slayers Try şi o singură dată în anime, când o vedem aşa cum este în mintea lui Gaury, în momentul în care acesta citeşte scrisoarea, in episodul 2 din Slayers Try: Doubtful? A Letter from Home! ( Hanshinhangi? Kuni kara no Tegami ni! - 半信半疑? 故郷[くに]からの手紙に! ).

Naga The Serpent, chiar dacă nu apare în seriile Tv, ci doar în filme şi OAV-uri, este un personaj care nu poate să nu fie remarcat. Numele îi vine de la o zeitate minoră budistă, care are forma unui şarpe. Am amintit de ea pentru că există mai multe referiri de-a lungul anime-ului cum că Naga The Serpent ar fi de fapt sora Ameliei. Cel mai evident a fost în momentul în care Lina a râs ca Naga şi Amelia i-a zis ca-i aminteşte de sora ei. Se cunoaşte faptul că râsul lui Naga este foarte deosebit. Într-un interviu, Hajime Kanzaka a confirmat că Naga este Gracia Ul Naga de Saillune, sora Ameliei.

Discursul Ameliei, învăţat de la tatăl ei, Printul Philionel de Saillune: “În numele justiţiei, iubirii şi adevărului, eu, Amelia, te lovesc cu barosul dreptăţii!", este memorabil. O singură dată, alături de cele trei, s-a referit şi la mâncare, lasându-i pe ceilalţi nedumeriţi. Cât de nostimă şi hotărâtă este când spune acel discurs, cu degetul întins, de obicei urcată undeva la inălţime, ca să fie văzută şi auzită.

Câteodată, pe deget este desenată o spirală. Gestul simbolizează, în general, imaturitate. Poate fi făcut de cineva pentru a da mai multă importanţă situaţiei. Simbolul vine de la ideea de spaţiu personal, care este delimitat de distanţa la care ajunge un braţ întins. Spaţiul personal este foarte important în cultura japoneză, fiind considerată necivilizată apropierea prea mare de o persoană.