Spirited Away ( Sen to Chihiro no kami-kakushi - 千と千尋の神隠し ) conţine mai multe motive de inspiraţie shinto. Ultima expresie din titlul filmului înseamnă “ceva ascuns de kami“. Este o exprimare de provenienţă folclorică, care se foloseşte atunci când cineva dispare inexplicabil o perioadă de timp. Acest lucru se întamplă cu Chihiro, care odată ce trece prin torii, ajunge într-o lume magică, unde întâlneşte mai mulţi kami: Haku, care este kami al râului şi are forma unui dragon alb, kami ai animalelor şi vegetalelor ( mi-a rămas în minte ridichea albă care seamană cu luptătorii de sumo ). Miyazaki spunea că pe vremea bunicilor mulţi oameni credeau că spiritele kami există peste tot: în copaci, în râuri, în insecte, oriunde în natură. Cu tristeţe, observă că generaţia lui nu mai crede în asta. Mesajul pe care Miyazaki încearcă să îl trasmită este că trebuie să preţuim totul pentru că în orice poate exista un spirit. De asemenea, a fost inspirat de un ritual shinto, care se practică şi astăzi în Japonia: în zilele în care au loc cele două solstiţii, se fac invitaţii tuturor zeilor kami de a face baie în baia proprie.

Dintr-un interviu, am aflat că sursa de inspiraţie pentru zeul râului ( kawa no kami ) nu este mitologia japoneză, ci experienţa proprie. Când locuia la ţară, foarte aproape de casa lui era un râu în care de-a lungul anilor, oamenii au aruncat tot felul de lucruri. I-a rămas în minte imaginea cu obiectele care au fost scoase din râu, în special o bicicletă care era atât de grea din cauza nămolului depus, încât a fost scoasă cu mare greutate. De asemenea, n-a putut uita mirosul dezgustător, de putreziciune, care ieşea din mâlul care a fost scos din râu. În Spirited Away, unul din obiectele care rămân în baie după ce zeul se curăţă, este o bicicletă veche şi contorsionată.

No Face ( Kaonashi ) din Spirited Away este o fiinţă misterioasă, care pare să vină din altă lume. Nu ştim cine este şi ce scopuri are. El poartă o mască de tip Noh.

Numele personajului, modul in care se mişcă şi faptul că-şi însuşeşte vocile celor pe care-i înghite, amintesc, de asemenea, de teatrul Noh.

Noh este cea mai veche formă de teatru întâlnită în Japonia, aparută în perioada Muromachi ( 1336–1573 ) prin combinarea unei arte chinezeşti ( sarugaku ) cu un dans tradiţional japonez ( dengaku ).

Este asemănător cu opera, pentru că actorii cântă, dansează şi recită, acompaniaţi cu două instrumente tradiţionale, unul de suflat ( nohkan ) şi unul de percuţie ( taiko ). Piesele Noh se joacă pe scene simple. Scena are forma unui altar shinto, acoperişul se sprijină pe patru stâlpi de lemn şi este deschisă pe trei laturi.

Actorii intră şi ies de pe scenă printr-un pod acoperit, pod care leagă scena de aşa numita cameră a oglinzii. Acolo, actorii se pregătesc pentru intrarea în scenă. Pe peretele de fundal este pictat un pin, o reminiscenţă de pe vremea când piesele Noh se jucau în aer liber, lângă altarele shinto, care, de obicei, au lângă ele un pin. Din acelasi motiv, de-a lungul podului sunt plasaţi trei pini, de dimensiuni mici.

O piesă Noh este jucată de doi sau mai mulţi actori, toţi fiind bărbaţi. Costumele Noh sunt realizate în funcţie de varstă, sex şi poziţia socială. De exemplu, costumul unei femei tinere, va conţine culoarea roşie, pe când cel al unei femei de varstă medie nu. Toţi actorii poartă evantai. Actorul care deţine rolul principal ( shite ), de obicei poartă mască. Rolurile de copii sau personajele din viaţa reală, nu necesită mască. Însuşi chipul lui devine mască. Actorul din rolul secundar ( waki ), nu poartă niciodată mască.

Măştile Noh, se numesc omote şi sunt sculptate în lemn de chiparos. Arta se transmite în sistemul maestru/ucenic. Forma măştii s-a stabilit in secolul al 14-lea şi nu este ingaduită modificarea acesteia. Masca este mai mică decât faţa actorului, are aproximativ 21 cm înalţime si 13 cm lungime. Există aproximativ 60 de măşti uzuale, cu ajutorul cărora se pot realiza aproximativ 300 de personaje diferite. Actorul alege masca corespunzătoare cu imaginea lui despre personaj.

O mască Noh poate părea ca fiind lipsită de emoţie. Expresiile măştii se schimbă odată cu schimbarea unghiului faţă de privitor, în special, orientarea faţă de verticală. Totul ţine de talentul actorului, care schimbând unghiul transmite diferite stări publicului, de la un sentiment neutru, atunci când masca este în poziţie verticală, la tristeţe, când este aplecat pe spate, sau bucurie, când este aplecată în faţă.

Aceste stări sunt exemplificate cu cea mai cunoscută mască Noh, masca feminină numită Ko-omote. Un studiu făcut pe două comunităţi, una britanică şi una japoneză, a dovedit că unghiul diferă în funcţie de cultură. Japonezii au considerat că masca sugerează bucurie la un unghi mai mare decât unghiul la care aceasta exprimă tristeţe.

	Unul din locurile dragi lui Miyazaki, care l-au inspirat atunci când a creat Spirited Away este strada cu clădiri din perioada Edo, din Muzeul Edo Tokyo Open Air. În special baia publică, unde, lângă bazin, i-a atras atenţia o uşă mică. A încercat să-şi imagineze ce ar putea fi dincolo, probabil, un loc misterios şi magic. În poveştile lui apar uşi, care duc spre un spaţiu necunoscut.

Muzeul are o mascotă desenată chiar de Miyazaki, Edomaru. Este o omidă verde cu ochi mari care nu mi-a placut deloc, mi s-a părut că este banală şi că nu are ceva care să o definească.

Muzeul conţine o colecţie de case din diferite perioade, marea majoritate însă destul de noi, de la sfârşitul anilor 1800 şi începutul lui 1900. Majoritatea caselor sunt construite în stilul pseudo-western, fiind un mixaj de elemente de arhitectură de tip europeano/american şi stil clasic japonez. Influenţa culturii vestice se vede şi la mobilier, multe dintre case având camere mobilate în cele două stiluri.

Cea mai interesantă clădire este o fermă din perioada Edo. Unul din elementele specifice caselor japoneze este lipsa coşului. Focul se face într-o vatră aflată în mijlocul uneia dintre camere, iar fumul iese prin uşile deschise. De aceea, casele japoneze au uşi pe fiecare latură a casei. Fumul este important pentru protecţia contra insectelor. Într-o casa de acest tip este foarte mult curent. Prima dată când mi-am pus problema coşului a fost când am văzut casa lui Kaede, din Inuyasha. Dar am crezut că pur şi simplu coşul nu a fost desenat, nu că acesta nu ar exista.

Episodul 11 din Inuyasha ( 犬夜叉 ) numit Terror Of The Ancient Noh Mask ( Gendai ni Yomigaeru Noroi no Noumen - 現代によみがえる呪い 能面 ), face referire la o mască Noh. Aceasta a fost sculptată în urmă cu cateva sute de ani, din lemnul unui copac care a avut în el o bucată de shikon no tama.

Astfel, ea a devenit o mască malefică devoratoare de oameni. În prezenţa bucăţii de shikon pe care o are Kagome, capătă puteri deosebite şi reuseşte să ardă sigiliile care o ţineau închisă. În momentul în care devine liberă, încearcă să-şi obţină un trup, prin posesie.

În Inuyasha, o armă deosebită este sabia lui Sesshoumaru, Tenseiga. Interesantă asocierea instrumentului făcut cu scopul de a ucide cu capacitatea acestei săbii de a învia morţii. Ea dă puterea celui care o foloseşte de a vedea demonii din lumea cealaltă care vin să ia sufletul celui care a murit. Tăind aceşti demoni, sufletul se reîntoarce în corp, iar rănile se vindecă automat. Cu Tenseiga, cu o singură mişcare, se pot învia 100 de fiinţe. Nu am văzut până acum o demonstraţie, dar am văzut Tessaiga omorând dintr-o singură lovitură 100 de youkai. Îl vedem pe Sesshoumaru folosind-o pentru a o învia pe Rin, pe tatăl lui Kanta şi pe Jaken. Există o restricţie, care face ca folosirea puterii sabiei să fie limitată, aceea că o fiinţă poate fi readusă la viaţă o singură dată folosind Tenseiga. De asemenea, Tenseiga poate tăia gardienii care păzesc intrarea spre lumea în care se află mormântul tatălui lui Sesshoumaru.

Ulterior, în manga, după ce s-a rupt Tokijin, Tenseiga a fost transformată de Totosai într-o armă. Totosai a explicat că Tenseiga a simţit schimbarea în inima lui Sesshoumaru şi a vrut să fie transformată. Este vorba în primul rând de sentimentul de compasiune pentru Kagura. Noua abilitate, Meidou Zangetsuha, trimite adversarii direct în tarâmul morţilor. Sesshoumaru a reuşit să descopere lovitura perfectă, un perfect circular Meidou, atunci când a fost în apropierea lui Tessaiga si cele două săbii au intrat în rezonanţă. În capitolul 495, Tenseiga a fost absorbită de Tessaiga. Totosai a explicat că Tenseiga îşi va pierde sensul pentru care a fost construită în momentul în care Sesshoumaru va renunţa la ataşamentul pentru ea şi la ura pentru Inuyasha. Chiar dacă abilitatea este ingenioasă şi s-a explicat totul prin evoluţia lui Sesshoumaru, s-a pierdut semnificaţia filosofică iniţială a sabiei.

Nobuhiro Watsuki, cel care a creat manga Rurouni Kenshin ( るろうに剣心 ), a inventat o sabie deosebită pentru Kenshin Himura, sakabato ( sabia cu taişul invers ). Această armă îl reprezintă pe Kenshin şi este în spiritul personajului, arătând hotărârea acestuia de a nu mai ucide. Când l-am văzut prima dată pe Kenshin, scund, firav, cu părul lung şi roşu, cu ochii incredibil de mari şi frumoşi, am crezut că este fată.

Se spune că personajul real după care a fost creat, Kawakami Gensai ( 1834-1871 ), un asasin care a lucrat pentru Choushu Clan, putea fi confundat uşor cu o fată. Cicatricea în formă de X a fost creată pentru a părea mai masculin. Kenshin înseamnă “inima/sufletul sabiei". Există controverse relativ la numele de Himura. Când s-a întalnit prima dată cu Hiko Seijuro şi a spus că îl cheamă Shinta, nu a menţionat al doilea nume. A spus însă, că părinţii lui erau ţărani. În Japonia, în acea perioadă, numai nobilii şi samuraii aveau al doilea nume. Este posibil să-şi fi câştigat al doilea nume atunci când a devenit samurai.

Cicatricea în formă de X o are şi Sousuke Sagara din Full Metal Panic! ( フルメタル パニック！ ) Este posibil să fie omagiu pentru Kenshin Himura. Până şi numele este parcă luat din Rurouni Kenshin: Sanousuke Sagara este destul de apropiat de Sousuke Sagara. Numele nuvelei după care s-a făcut anime-ul este un omagiu adus filmului lui Stanley Kubrick, Full Metal Jacket!

Sousuke este sergent în Mithril, o organizaţie paramilitară non-guvernamentală, înfiinţată în 1992, după detonarea primei arme nucleare în nordul Irak-ului, în timpul războiului din golf. Denumirea mithril vine din cartea Lord of the Rings, scrisă de J.R.R. Tolkien şi se referă la un metal, de culoare argintie, extrem de rezistent şi foarte uşor, din care se fac armuri.

Numele submarinului deţinut de Mithril, Tuatha de Danaan, vine din mitologia celtică. Denumirea celtică este Thuatha de Danann ( poporul zeiţei Danu ) şi se referă la o rasă de zei, care folosesc magia, sunt pricepuţi în ce priveste ştiinta, arta şi poezia. Sunt originari din insulele din vest, au calătorit pe un nor uriaş negru până în Irlanda şi s-au aşezat acolo. Alte surse spun că norul negru se referă la fumul scos de aparatul cu care au călătorit. În Irlanda, au înfrânt două rase locale, dintre care una de uriaşi, dar au fost înfrânţi, la rândul lor de regele Milesius, invadator din peninsula Iberică. Nu au părăsit însă acele locuri, s-au retras în zone protejate prin magie, continuând să trăiască alături de oameni. Legendele spun că, în anumite momente îi ajută pe muritori. Câteodată sunt văzuţi luptând cu lănci sub formă de flăcări albastre şi scuturi de lumină albă. Danu ( Dana, Anu ) este zeitatea principală feminină, mama tuturor zeilor din rasa Thuatha De Danann. Este zeiţa fertilităţii şi a pământului.

În Full Metal Panic! inteligenţa artificială de pe submarinul condus de Tessa se numeşte Dana. Modul în care acţionează cei de pe submarinul Tuatha de Danaan se aseamănă cu personajele ale caror nume îl poartă. Intervenţiile lor sunt precise, în anumte zone şi în anumite momente, luptând în special, împotriva terorismului. Submarinul este proiectat de Teletha “Tessa” Testarossa ( sau mai probabil Teresa Testarossa ). Tessa este italiancă după nume, având însă şi descendenţă austriacă şi elveţiană, născută pe coasta de est a Americii.

Cesario şi Viola din Kiddy Grade ( キディ・グレイド ) se ceartă continuu relativ la ce gen de bucătărie vor alege. De obicei, preferă mâncare italiană. În disputa lor, Viola câştigă întotdeauna. Viola are un animal de pluş numit Dragon Papi. Se observă că faţa jucăriei are aceeaşi expresie cu a fetiţei.

Cei doi au personalităţi diferite: Viola vorbeşte mult, este obraznică, inventează nume pentru ceilalţi colegi, pe când Cesario vorbeşte extrem de rar, şoptit, câteodată numai pentru Viola.

Cei doi sunt ES Members ( Encounter of Shadow-work ) şi lucrează pentru GOTT ( Galactic Organization of Trade and Tariffs) . ES Members sunt agenţi cu abilităţi speciale, care lucrează, de obicei, în echipe de câte doi. Abilitatea lui Viola se numeşte Calamity şi îi permite să interacţioneze direct cu forţele intermoleculare, putând descompune materia la nivel molecular şi a o reasambla. Acest lucru este realizat folosind energia furnizată de abilitatea lui Cesario, numită Driver. Pentru a putea să-şi folosească abilităţile, cei doi trebuie să se atingă.

Cuplul simpatic face aluzie la personajele din a 12-a noapte de William Shakespeare. Viola este personajul principal al piesei, iar Cesario este numele pe care şi-l ia atunci când se deghizează în băiat.